1. DESPRE CINECLUB

Ediția din acest an a Cineclubului OWR își propune să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă, pornind de la constatarea unei lipse sistemice majore în domeniul accesibilizării și abordării critice riguroase a acestui gen în România. Proiectul „Sahia Vintage”, dezvoltat tot de Asociația One World Romania, e singurul care a încercat, în mod constant, în ultimii ani să readucă în atenția publicului și a specialiștilor filme documentare de arhivă, grupate tematic. De data aceasta ne propunem să mai facem un pas spre conferirea unei relevanțe istorice și estetice a filmelor, ținând cont de contextele culturale, instituționale și de locul ocupat de ele la nivelul producției, distribuției și receptării critice în cadrul cinematografiei naționale din perioadele respective.
Proiectul își propune să funcționeze ca un episod-pilot al unui program ulterior mai amplu de cercetare, inclusiv academică, a filmului documentar din România – în colaborare cu Facultatea de Film din UNATC „I.L.Caragiale” din București. Publicațiile și cărțile dedicate subiectului sunt nu doar rare, ci rămân de multe ori la suprafața aspectelor relevante și mai degrabă sintetizează o evoluție istorică a genului, în detrimentul unor analize aplicate. Acest fenomen a condus, în timp, la o slabă cunoaștere și recunoaștere a filmului documentar românesc de arhivă în rândurile criticilor, a publicului de specialitate și a celui larg, și, implicit, la o minimalizare a importanței artiștilor care au contribuit, de-a lungul timpului, la realizarea de filme documentare.
În plus, genul documentar a fost dintotdeauna mai curând marginalizat în raport cu ficțiunea, atât la nivelul distribuției, cât și la cel al receptării critice. De exemplu, deși au existat în diverse perioade structuri instituționale dedicate exclusiv producerii și exploatării documentarelor (Oficiul Național al Cinematografiei, în perioada interbelică, începând cu anul 1936, sau, ulterior Războiului, Romfilm – în perioada 1948-1950, și, evident, Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, începând din 1950), filmele rezultate au fost, în general, fie prezentate pe ecrane ca anexe ale unor producții de lungmetraj de ficțiune, ceea ce le-a pus din start într-o poziție inferioară, fie, de foarte multe ori, nu au ajuns decât sporadic la lumina zilei (în cadrul unor festivaluri sau al unor proiecții unice și dedicate unui public restrâns). Acest factor a fost unul cheie în subevaluarea și în lipsa de atenție acordată genului, cu excepția unor momente emblematice pentru recunoașterea internațională a filmului românesc, mai ales prin premii importante obținute de documentare în diverse festivaluri mari ale lumii, începând cu prima astfel de distincție, obținută de „Țara Moților”, în regia lui Paul Călinescu, la Festivalul de Film de la Veneția din 1939. În mod aproape ironic, recent primul film românesc nominalizat la Premiile „Oscar”, ale Academiei Americane de Film este tot un documentar, mai precis „Colectiv”, în regia lui Alexander Nanău.
Proiectul va cuprinde filme documentare românești de arhivă, grupate în opt programe dedicate unor autori de cinema relevanți în evoluția genului. În selectarea cineaștilor s-a urmărit recuperarea unor figuri auctoriale importante și prea puțin recunoscute la nivelul contribuției lor în dezvoltarea documentarului și a filmului românesc, în general, cât și crearea unui context care să reveleze legăturile strânse dintre genul documentar și mediul literar, pe de-o parte, și dintre ficțiunea cinematografică și documentar, pe de altă parte.

1. DESPRE CINECLUB

Ediția din acest an a Cineclubului OWR își propune să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă, pornind de la constatarea unei lipse sistemice majore în domeniul accesibilizării și abordării critice riguroase a acestui gen în România. Proiectul „Sahia Vintage”, dezvoltat tot de Asociația One World Romania, e singurul care a încercat, în mod constant, în ultimii ani să readucă în atenția publicului și a specialiștilor filme documentare de arhivă, grupate tematic. De data aceasta ne propunem să mai facem un pas spre conferirea unei relevanțe istorice și estetice a filmelor, ținând cont de contextele culturale, instituționale și de locul ocupat de ele la nivelul producției, distribuției și receptării critice în cadrul cinematografiei naționale din perioadele respective.
Proiectul își propune să funcționeze ca un episod-pilot al unui program ulterior mai amplu de cercetare, inclusiv academică, a filmului documentar din România – în colaborare cu Facultatea de Film din UNATC „I.L.Caragiale” din București. Publicațiile și cărțile dedicate subiectului sunt nu doar rare, ci rămân de multe ori la suprafața aspectelor relevante și mai degrabă sintetizează o evoluție istorică a genului, în detrimentul unor analize aplicate. Acest fenomen a condus, în timp, la o slabă cunoaștere și recunoaștere a filmului documentar românesc de arhivă în rândurile criticilor, a publicului de specialitate și a celui larg, și, implicit, la o minimalizare a importanței artiștilor care au contribuit, de-a lungul timpului, la realizarea de filme documentare.
În plus, genul documentar a fost dintotdeauna mai curând marginalizat în raport cu ficțiunea, atât la nivelul distribuției, cât și la cel al receptării critice. De exemplu, deși au existat în diverse perioade structuri instituționale dedicate exclusiv producerii și exploatării documentarelor (Oficiul Național al Cinematografiei, în perioada interbelică, începând cu anul 1936, sau, ulterior Războiului, Romfilm – în perioada 1948-1950, și, evident, Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, începând din 1950), filmele rezultate au fost, în general, fie prezentate pe ecrane ca anexe ale unor producții de lungmetraj de ficțiune, ceea ce le-a pus din start într-o poziție inferioară, fie, de foarte multe ori, nu au ajuns decât sporadic la lumina zilei (în cadrul unor festivaluri sau al unor proiecții unice și dedicate unui public restrâns). Acest factor a fost unul cheie în subevaluarea și în lipsa de atenție acordată genului, cu excepția unor momente emblematice pentru recunoașterea internațională a filmului românesc, mai ales prin premii importante obținute de documentare în diverse festivaluri mari ale lumii, începând cu prima astfel de distincție, obținută de „Țara Moților”, în regia lui Paul Călinescu, la Festivalul de Film de la Veneția din 1939. În mod aproape ironic, recent primul film românesc nominalizat la Premiile „Oscar”, ale Academiei Americane de Film este tot un documentar, mai precis „Colectiv”, în regia lui Alexander Nanău.
Proiectul va cuprinde filme documentare românești de arhivă, grupate în opt programe dedicate unor autori de cinema relevanți în evoluția genului. În selectarea cineaștilor s-a urmărit recuperarea unor figuri auctoriale importante și prea puțin recunoscute la nivelul contribuției lor în dezvoltarea documentarului și a filmului românesc, în general, cât și crearea unui context care să reveleze legăturile strânse dintre genul documentar și mediul literar, pe de-o parte, și dintre ficțiunea cinematografică și documentar, pe de altă parte.

2. ECHIPA

Un proiect al Asociației One World Romania

Ana Szel și Andrei Rus – coordonatori și curatori
Tudorița Șoldănescu – coordonatoare producție
Cosmin Tița – coordonator tehnic
Maria Drăghici – design grafic
Șerban Jipa – web design
Cătălin Șerban – programare web
Monica Felea – coordonatoare comunicare
Liri Alienor Chapelan – comunicate de presă

3. PARTENERI

Administrația Fondului Cultural Național – cofinanțator
Dacin Sara – cofinanțator
Uniunea Cineaștilor din România – cofinanțator
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București – partener

4. MULȚUMIRI

Bujor Rîpeanu, Adina Brădeanu, Ana Ivan, Cornelia Tălângă