Biografie:
Născută în 1928 la București, Florica Holban este prima femeie operator de imagine din România, absolventă în 1951, în prima generație de cineaști cu diplomă a Școlii de Specializare Cinematografică din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică. Încă din 1949 lucrează ca redactor la jurnalul de actualități produs de Romfilm și apoi de Studioul „Alexandru Sahia”, iar odată cu absolvirea facultății este angajată ca operator și filmează timp de zece ani peste 500 de subiecte de jurnal.
Începând din 1962 se specializă în regie de film, fiind timp de doi ani asistenta regizorului Mirel Ilieșiu (inclusiv la filme ca „Tăbăcării”). În 1963 regizează primul său film documentar, „Oameni și măști", după un scenariu scris în colaborare cu Virgil Calotescu, iar în 1965 filmul „A cui e vina?" este premiat la Festivalurile de Film de la Leipzig și Mamaia.
Pe parcursul următorilor 20 de ani, Florica Holban semnează regia și scenariul a peste 100 de filme documentare, reportaje, anchete, filme comandă (în special filme de protecția muncii și, mai târziu, filme reclamă), având o predilecție pentru tematica socială și în special pentru subiectele legate de creșterea și educația copiilor, cărora le este dedicată o mare parte din filmografia sa. De-a lungul timpului și alte documentare regizate de Florica Holban sunt premiate de ACIN („Să treacă vara"), la Festivalul de la Mamaia („Copiii… iar copiii"), la Festivalul de Film de la Leipzig („Noi unde ne jucăm?") sau la Festivalul de Film de la Oberhausen („Mi-a spus o vecină"). În 1982 i se dedică Premiul ACIN pentru întreaga activitate.
Filmografie:
Bucureștiul de ieri și de azi (1959) - imagine
O călătorie de neuitat (1960) - imagine
Pe ogoarele din jurul capitalei (1962) - imagine
Oameni și măști (1963)
România pe meridianele lumii (1964)
Însămânțări artificiale la taurine (1965)
A cui e vina? (1965)
Rășinari (1965)
Copiii…iar copiii (1966)
Adăposturi igienice la animale (1966)
Ameliorarea si valorificarea terenurilor nisipoase (1966)
Mama lui Adrian (1967)
Meșterii pămîntului (1967)
Ziua recoltei (1967)
Trei greșeli (1968)
Prepararea nutrețurilor (1968)
Noi unde ne jucăm? (1968)
Prelucrarea nutreturilor combinate (1968)
Paulești (1969)
Retorte și giganți (1969)
Este necesară mișcarea la copii? (1969)
Adolescența (1969)
Mi-a spus o vecină (1970)
Alo, pompierii! (1970)
Întâi copiii (1970)
Sportul și școala (1970)
Institutul de proiectari al industriei usoare (IPIU) (1971)
Răspundem la întrebare? (1971)
Sportul, prietenul elevilor (1971)
Magdalena Popa (1972)
Hora talentelor (1972)
Să treacă vara … (1972)
Bucuria succesului (1972)
A treia componentă -Timpul liber (1973)
Cartea de vizită (1973)
Tractorul articulat forestier TAF 650 (1973)
Măiestrie (1974)
O întâmplare? (1974)
Consulting, engineering în automatizări (1974)
Cântec de leagăn (1974)
O zi obișnuită (1975)
Stop abaterilor! (1975)
Descoperirea universului (1975)
Cântece de dragoste (1975)
În fiecare zi (în fiecare dimineață) (1975)
Iar a bătut vântul (1976)
Un pictor al omului (Corneliu Baba) (1976)
Tinerii nostri părinți (1976)
Școala de pe Arieș (1976)
Ulciorul nu merge de multe ori la apă (1976)
Din nou acasă (1976)
A fost de-ajuns doar odată (1977)
Ștafeta (1977)
Pechea în mers (1977)
Elevul uzinei (1977)
Procesul minutelor (1977)
Universul produselor metalo-chimice (1978)
Pe gustul tuturor. Agro-alimentare (1978)
Fără accidente (1978)
Tipografii (1978)
De la vis la împlinire (Dorin Pavel) (1978)
Noi nu avem tată (1978)
Eleganță și bun gust - atribute definitorii (textile - încălțăminte) (1978)
Oameni, hai să creștem oameni (1979)
Tot mai sus (1979)
Conducerea proceselor tehnologice prin tehnca de calcul (1979)
Acționări reglabile - referințe (1979)
Automatizarea mașinilor unelte - referințe (1979)
Engineering automatizări industriale - referințe (1979)
Echipamente de telecomunicații și aparate telefonice- referințe (1979)
Prezența IPA TCT la EREN și TEHNO-EXPO '79 (1979)
Mi-a murit un tovarăș (1979)
Lasă că știu eu mai bine (1980)
Invitație… invitație…invitație (1980)
Din nou de la capăt (1980)
Să nu mai greșim / Mi l-a furat pădurea (1980)
Surpriza (cofetării - laboratoare) (1980)
IPA TCT la TIB '80 (1980)
Fabrici de ciment la cheie (1980)
Turceni (1981)
Cu ce venim de acasă (1981)
Mai sînt încă destule accidente (1981)
Oameni in prim plan (Cu cele mai moderne mijloace) (1981)
Sus la munte…sus la munte… (1981)
Prezența testoarelor (1981)
Mașini de confecționat anvelope pentru autocamioane și autoturisme (1982)
Elemente de legătură și capace ambutisate (1982)
Părinți, aveți grijă! (1982)
Autoutilarea în Intreprinderea de Utilaj Chimic Făgăraș (1982)
Intreprinderea de Mecanică Fină Sinaia (1982)
Intreprinderea de Mecanică Fină Sinaia (1982)
Copii minune? (1982)
Depinde de noi (Primărița de la Chișcani) (1982)
Din proprie inițiativă (1983)
Accident de pădure (1983)
Combinatul Celostuf (1983)