Jean Mihail

1896 - 1963

Biografie:

Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București la clasa lui Constantin Nottara, Jean Mihail (născut Jean Mihailovici) devine în 1919 membru al companiei teatrale Excelsior, unde este coleg cu actori importanți ai generației sale, ca Elvira Popescu, Maria Filotti, Ion Manolescu sau Aura Buzescu. După incendiul care distruge sala Teatrului „Modern” în care activa compania, la vârsta de 24 de ani el pleacă la Viena, unde se specializează ca asistent de regie pe platourile studioului Vita-Film, pe lângă experimentații Max Neufeld și Eduard Seckler. În 1923 se reîntoarce în România ca asistent al lui Alfred Halm în coproducția româno-germană „Țigăncușa de la iatac", film în care debutează ca actor și viitorul regizor Jean Georgescu.

În anul următor regizează primul său film de ficțiune, „Păcat”, care inaugurează tradiția ecranizărilor după Caragiale, un film produs fără buget, la inițiativa operatorului Vasile Gociu, dar care se bucură de succes și de încurajări din partea publicului și a presei. În decursul anilor '20 mai realizează câteva filme de ficțiune în aceleași condiții de producție dificile („Manasse”, „Căsătoria”, „Lia”), iar în 1928 realizează la Viena, filmul „Povara” și devine membru al Federației Filmului din Viena. Primul său film documentar, „Viața unui oraș”/„Viața începe mâine" (film care, din păcate, nu s-a păstrat), are premiera în 1930. Pe tot parcursul anilor '30 Mihail continuă să propună și să susțină diverse proiecte cinematografice, perseverând în ciuda nenumăratelor obstacole tehnice și financiare.

În 1933 regizează în studioul Hunnia de la Budapesta versiunea în limba română a filmelor „Trenul fantomă" și „Prima dragoste (Marie)", urmate de o serie de filme documentare cu sunet sincron, filmate în România și produse de Indro Film Sonor, printre care se numără și „Un pelerinaj la Maglavit" sau „Coroiu”, din 1935. În 1938 realizează pentru CFR un documentar monografic, „C.F.R. - o simfonie a muncii", a cărei post-producție trenează și este oprită odată cu ascensiunea legionară. Supus persecuțiilor rasiale în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, revine în activitate în 1945 cu un discurs angajat pe linia noii ideologii dominante. Începând din 1945 realizează, în colaborare cu scriitori ca Geo Bogza sau Dan Deșliu mai multe documentare de agitație, printre care „Țara la datorie", „De vorbă cu frații mei plugari", „Poporul român în lupta pentru democrație" sau „Rapsodie Rustică”, care are premiera la festivalul de la Cannes și obține locul II la concursul pentru premiul Comitetului Internațional pentru difuzarea artei, literaturii și cinematografului (CIDALC).

Între 1950 și 1952 este șef de lucrări la catedra de regie (Meșteșugul regizorului) a Institutului de Artă Cinematografică din București. În anii '50 mai regizează două filme de ficțiune de lung metraj, „Brigada lui Ionuț" și „Râpa dracului". Memoriile sale, „Filmul românesc de altădată”, apărute postum în 1967, constituie o primă schelă importantă pentru o istorie a filmului românesc.

Filmografie ficțiune:
Păcat (1924)
Manasse (1925)
Căsătoria (1926) - scurt metraj
Lia (1927)
Povara (1928)
Chemarea dragostei (1931)
Două arii pentru bariton (1932) - scurt metraj
Prima dragoste/ Marie (1933)
Trenul fantomă (1933)
Bulevardul "Fluieră vântul" (1950)
Brigada lui Ionuț (1954)
Râpa Dracului (1956)

Filmografie documentar:
Viața unui oraș/Viața începe mâine (1929)
Adevărul - ediție specială (1932)
Împrumutul (1934)
Jocuri din Suceag (1934)
România (1934)
Coroiu (1935)
Un pelerinaj la Maglavit (1935)
Un voiaj reușit (1936)
C.F.R. - o simfonie a muncii (1938)
Cintecul brazdei/ Frontul plugarilor (1945)
ARLUS - un an de activitate (1945)
Poema română - Enescu (1945)
Reforma agrară din 23 martie 1945 (1945)
Țara la datorie (1945)
Copiii nostri (1946)
De vorba cu frații mei plugari (1946)
În permisie (1946)
La clacă (1946)
Rapsodie rustică (1946)
Vrăjitoarea din Mărăcini (1946)
Aspecte de la serbările centenarului anului revoluționar 1848 (1948)
Anul 1848 realizat după stampele vremii (1948)
Cu fruntea în soare /APACA (1948)
Al doilea congres al CGM (1948)
Alegerile din 28 martie 1948 pentru M.A.N. a  R.P.R. (1948)
Naționalizarea (1948)
Poporul român în lupta pentru democrație (1948)
R.P.R. in preajma alegerilor (1948)
Cupa tineretului muncitor (1949)
Orașul nu doarme niciodată (1949)
Aniversarea lui Pușkin (1950)

Bibliografie:
Ion Cantacuzino, "Momente din trecutul filmului românesc, Editura Meridiane, 1965
Jean Mihail, "Filmul românesc de altădată", Editura Meridiane, 1967
Ion Cantacuzino (editor), "Contribuții la istoria cinematografiei în România", Editura Academiei R.S.R., 1971
Ion Cantacuzino, "Întâlniri cu cinematograful, amintiri", Editura alo, București!, 1997
Călin Căliman, "Jean Mihail", Editura Meridiane, 1997
Ion Cantacuzino, "Producția cinematografică din România - 1930-1948", Editura alo, București!, 1998
Călin Căliman, "Istoria filmului românesc 1897-2000", Editura Fundației Culturale Române, 2000
Bujor T. Rîpeanu, "Filmat în România, un repertoriu filmografic 1911-1969", Editura Fundației Pro,  2004
Bujor T. Rîpeanu, „Filmul documentar 1897-1948", Editura Meronia, București, 2008
Bujor T. Rîpeanu, "Cinematografiștii 2345", Editura Meronia, București, 2013

Filme in Cineclub
  • Autor5 Titles
    • Orașul nu doarme niciodată
      1949
    • C.F.R. – o simfonie a muncii
      1938
    • De vorbă cu frații mei plugari
      1946
    • Rapsodie rustică
      1946
    • Un pelerinaj la Maglavit
      1935

caută în tot siteul

New membership are not allowed.