1967

Alerta

produs de Studioul cinematografic "București", regia Mircea Săucan, după un scenariu de Dumitru Cămîrzan și Mircea Săucan, imaginea Nicolae Mărgineanu (student anul III IATC), sunet Leonid Strașun, montaj Erika Aurian, consultant științific dr. C. Dimitriu,  consultant tehnic ing. I. Bacal, cu Gabriela Alexandru și Mihai Creangă, comanda Ministerului Industriei Chimice

0h 58min

„Alerta” e unul dintre cele mai bizare filme de protecția muncii care se pot închipui. De fapt, funcționează mai degrabă ca o deconstrucție a tiparului acestei specii cinematografice, caracterizată, în general, prin claritate, prin didacticism și printr-o retorică pronunțată. Or, singura parte care funcționează aici conform acestor principii e genericul de început, restul construcției fiind un fel de poem cu tente onirice sau suprarealiste, în care granița dintre realitate și ficțiune, dintre universul exterior și cel interior ale personajelor e atât de fină, încât devine, până la urmă, imposibil de identificat.

Realizat de Mircea Săucan în colaborare cu foarte tânărul (student la IATC, la acel moment) director de imagine Nicolae Mărgineanu, „Alerta” cuprinde exclusiv cadre elaborate, gândite pentru a conține cel puțin câte un element spectaculos, moment după moment. Dacă nu se rotește aparatul de filmat, împreună cu cei doi protagoniști, sau imaginea nu e redată cu susul, în jos, atunci sigur cadrul respectiv e conceput în așa fel încât să fie evidentă o mizanscenare atentă, care potențează frumusețea dezolantă a uzinei unde se petrece „acțiunea”. Practic nu există niciun moment de respiro pe durata desfășurării filmului - ochiul este invitat în permanență să observe, să admire, iar mintea să rămână activă pentru a încerca să lege fragmentele lapidare ale narațiunii.

Inspirat de modernismul cinematografului european de artă al anilor 1960 (în primul rând, de stilurile lui Resnais, Antonioni sau Skolimowski), filmul e împărțit în patru capitole, având în prim-plan un cuplu format dintr-un băiat (Mihai Creangă) și o fată (Gabriela Alexandru), care când par doi îndrăgostiți, când personaje ale unui film de protecția muncii despre importanța acordării primului ajutor la locul de muncă. În această încrengătură de ipostaze narative, respirația gură la gură se confundă cu un sărut pasional, iar primul ajutor e, de fapt, un ritual amoros. La fel, starea de comă a fetei aruncate de la înălțime, în urma unui conflict de cuplu, se poate foarte bine transforma într-o transă senzuală, în care cei doi fac dragoste într-o biserică. Iar puținele cuvinte schimbate de protagoniști - repetate, precum anumite imagini laitmotiv, în diverse momente ale narațiunii - pot fi înțelese în chei multiple, fiind la fel de ermetice precum întreaga structură a acestui documentar-eseu.

În acest context diafan, inserturile scrise, conținând tot felul de informații de instruire în acordarea primului ajutor, și incluse, din timp în timp, într-un mod agresiv amintind de tacticile constructiviste, își pierd orice fel de concretețe - insitența și repetarea lor par, mai curând, bucăți ale unei farse dadaiste. Nici lipsa de convingere a băiatului, atunci când redă monoton o serie de interdicții menite să-l protejeze pe cetățeanul cuminte, nu ajută prea mult în conturarea unui discurs care s-ar vrea descifrat și înțeles. Și toate astea, pentru că Mircea Săucan pare că nu a avut nici cea mai mică intenție de a realiza cu adevărat un film utilitar, de protecția muncii, ci o reflecție lirică asupra mediului cinematografic. Rezultatul e foarte posibil să fie o capodoperă.

Articole recente
Comentarii recente

    caută în tot siteul

    New membership are not allowed.