Copiii… iar copiii

O temă recurentă - poate cea mai importantă - a operei cinematografice a Floricăi Holban sunt copiii și, mai ales, relația acestora cu părinții și cu statul, în diversele sale manifestări. Filmele realizatoarei sunt deseori moralizatoare și prezintă o perspectivă a unui fel de bun-simț colectiv al societății socialiste. „Copiii…iar copiii” are în prim-plan o serie de părinți seniori și pe copiii lor ajunși la vârsta maturității. Unele dintre exemple sunt fericite, deoarece părinții se declară satisfăcuți de felul în care sunt tratați de copii. Însă preocuparea principală a filmului e să atragă atenția asupra relațiilor disfuncționale, în care părinții par abandonați în aziluri dedicate bătrânilor, sau sunt nevoiți să se judece cu fiicele și cu fiii nerecunoscători pentru a-i forța, în acest fel disperat, să le acorde puțină atenție și importanță în vieților lor. În dezvoltarea subiectului, naratorul nu ține cont de niciun fel de posibile circumstanțe atenuante sau de nuanțe ale relaționărilor interumane, înfierându-i de-a dreptul pe unii dintre copiii individualizați în film și transformându-i, implicit, în exemple negative de ființe umane.