Film de propagandă pentru mobilizarea țăranilor în alegerile electorale din anul 1946 de partea coaliției de partide de stânga aflate sub conducerea lui Petru Groza, prim-ministrului României la acea dată, „De vorbă cu frații mei plugari” are o structură narativă surprinzătoare, de un modernism rar întâlnit în cinematografia națională a epocii - și la fel de rar și în cea internațională, cu câteva excepții notabile, precum „La vie est a nous” („Viața e a noastră”, Franța 1936). Construind dramaturgia în jurul unui protagonist țăran, interpretat de actorul Dem Psatta, care se adresează direct camerei de filmat - și, implicit, și spectatorilor -, regizorul Jean Mihail reconstituie, în aproximativ 12 minute, istoria luptelor țărănești pentru împroprietărire, trecând prin momente importante, precum Revoltele de la 1907. Unul dintre punctele definitorii ale acestui parcurs a fost, în viziunea filmului, înființarea Frontului Plugarilor, în anul 1933, de către însuși Petru Groza, cel care azi încearcă să-i convingă pe cetățeni să îl voteze la viitoarele alegeri. Această mică formațiune de stânga fusese între timp absorbită de Partidul Comunist, organizație mai mare și cu mai multă vizibilitate pe plan politic.
Pentru a reconstitui traseul acestor lupte, filmul îmbină scene din buletine de știri de arhivă și de actualitate, cu reconstituiri ficționale, revenind în permanență la decorul butaforic în care protagonistul continuă să își rostească monologul, fiind înconjurat de alți bărbați - după toate aparențele, țărani reali - care îl aprobă cu jovialitate. Ca de obicei în cazul documentarelor lui Jean Mihail, e remarcabilă excentricitatea stilistică a abordării, marcată, o dată în plus, printr-o ultimă scenă ieșită din orice fel de registru pregătit de film până la acel moment.
