1975

Dosare deschise

produs de studioul cinematografic "Alexandru Sahia", regia Mircea Săucan, imaginea Horia Bolboceanu, muzica Ion Dumitrescu, sunet ing. Maia Stepanenco, redactor Marion Ciobanu, cu Ion Ispas, Ion Marin, Maria Marin, aranjament muzical Theodor Mitache, au mai colaborat Iosif Sas, Wanda Justwan, film realizat la cererea Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini

0h 9min

Această scurtă bijuterie, realizată la comanda Ministerului Industriei Construcțiilor de Mașini, e o dovadă că spiritul rebel și viziunea iconoclastă ale lui Mircea Săucan au continuat să marcheze o parte a operei autorului și în ultimii ani ai carierei sale din România, după blocajele și problemele întâmpinate de faimoasele sale lungmetraje de ficțiune, „Țărmul n-are sfârșit” (1962), „Meandre” (1966) sau „100 de lei” (1973).

Pentru un film de protecția muncii, semnalând pericolele la care se expun muncitorii dacă nu respectă regulile interne de bune practici, „Dosare deschise” e complet neobișnuit. În primul rând, vocea din off omni-prezentă în acest tip de documentare lipsește aproape cu desăvârșire, apărând, pentru câteva zeci de secunde, doar în final. Apoi, în linia stilisticii predilecte a lui Săucan, coloana sonoră e la fel de importantă precum imaginea, muzica amenințătoare, plină de stridențe, compusă de Ion Dumitrescu potențând construcția vizuală ce amestecă - într-un montaj amintind de școala avangardistă sovietică a anilor 1920 - tot felul de tehnici de filmare și de asocieri ale cadrelor. Dacă iconografia folosită de Săucan și de directorul de imagine Horia Bolboceanu e tipică documentarelor de protecția muncii din epocă (reconstituiri cu muncitori surprinși în timp ce utilizează în moduri necorespunzătoare echipamentele de lucru sau chiar manuscrise ale dosarelor deschise pentru elucidarea accidentelor produse în urma unor asemenea comportamente), modalitatea de construcție narativă și vizuală sunt cât se poate de particulare. În lipsa unui comentator care să ghideze atenția privitorilor și să le indice înțelesurile narațiunii, montajul expresiv, ce alătură anumite fotograme-laitmotiv - precum prim-planul bărbatului cu ochiul drept însângerat, cel mai probabil o trimitere directă la una dintre cele mai celebre imagini ale istoriei cinematografului, din „Crucișătorul Potemkin” (1925), al lui Sergei Eisenstein - cu tot felul de filmări cu femei și bărbați aflați în timpul orelor de lucru, induc, împreună cu muzica din fundal, o neliniște continuă, o stare de disconfort maxim asociate pericolului de moarte la care se supun protagoniștii. Spre deosebire de majoritatea filmelor de protecția muncii vizionate de noi, „Dosare deschise” nu își propune să personalizeze în niciun fel personajele, acestea fiind mai curând pretexte pentru a crea o atmosferă angoasantă generalizată, de film horror. Cadrele sunt scurte, uneori până la limita inteligibilității, iar în unele cazuri se revine - prin transfocalizări repetate - la aceleași și aceleași imagini, de multe ori prim-planuri acuzatoare ale acestora. Precum pionierii avangardei cinematografice sovietice, Mircea Săucan și colaboratorii săi sunt mai interesați să construiască un discurs agitatoric bazat pe stimularea senzorială a spectatorilor, în detrimentul cerebralității didactice specifice genului.

Articole recente
Comentarii recente

    caută în tot siteul

    New membership are not allowed.