Uzinele Malaxa sunt un adevărat fenomen în peisajul industrial interbelic din România - atât din perspectiva tehnologiei de vârf, competitivă la nivel internațional, cu care sunt dotate fabricile, cât și a standardelor ridicate ale condițiilor de muncă pentru angajați - fiind, nu în ultimul rând, unul din principalii furnizori de armament al statului român. Acesta este unul din motivele pentru care „Uzinele Malaxa" nu este un film publicitar și nici doar un film industrial clasic, scopul lui fiind în același timp și unul politic. Pe de altă parte se numără printre puținele documentare industriale produse de Oficiul Național al Cinematografiei care prefigurează, ca abordare și mai ales prin conținutul foarte specific și informativ la nivel tehnic, un gen deosebit de prolific în epoca imediat următoare.
Muzica lui Paul Constantinescu, gravă, apăsătoare și repetitivă, este foarte eficientă din perspectiva dezideratului ei propagandistic, întărind caracterul cvasi-oficial al filmului. Mici amănunte de ordin dramaturgic, inserate ingenios în parcursul pe care îl descrie camera de-a lungul halelor industriale și a clădirilor de birouri proiectate de arhitectul Horia Creangă - un muncitor pe un cărucior electric, care însoțește periplul prin uzină, o secvență de muncă din epoca preautomatizării juxtapusă eficienței utilajelor moderne, o scenă cu ieșirea muncitorilor din uzină la sfârșitul zilei de lucru - contribuie discret la coerența narativă a documentarului.