Program Ada Pistiner

Cele șase filme scurte cuprinse în programul dedicat Adei Pistiner reprezintă o parte mică a realizărilor uneia dintre documentaristele cele mai riguroase și mai dedicate ale deceniilor al VIII-lea și al IX-lea ale secolului trecut. Opera ei cinematografică se împarte, în linii mari, între documentare de protecția muncii și unele în tradiția cinéma vérité, în care prezintă diverse categorii de persoane, oferindu-le și lor o voce prin care să se autoreprezinte. Ambelor direcții cărora li s-a dedicat artistic, Pistiner pare că le-a acordat importanță egală, în ciuda faptului că filmele de protecția muncii aveau o soartă mai curând marginală, neregăsindu-se decât sporadic în programele cinematografelor, în recenziile criticilor sau în palmaresurile din epocă.

E surprinzător, aproape film după film, cât de precis și de migălos și-a gândit autoarea din punct de vedere cinematografic documentarele ce prezintă diverse pericole la care se supun tot felul de categorii de muncitori dacă nu respectă regulile specifice domeniilor lor de activitate. „Nu lăsați totul în grija Samanthei”, digitalizat special cu această ocazie, e unul din aceste exemple, poate cel mai ingenios ca abordare narativă dintre toate documentarele sale de protecția muncii și o dovadă a imaginației cu care Pistiner ajunsese să abordeze subiecte aparent restrictive din punct de vedere creativ.

Celelalte filme cuprinse în program se împart între reportaje deja prezentate public de Adina Brădeanu în cadrul proiectului „Sahia Vintage”, curatoriat de ea („Răspunderea pentru calitate” sau „Un cămin cultural”) și unele digitalizate special cu această ocazie („Aritmetica realistă la Seini” sau „O echipă de tineri și ceilalți”). Mai ales acestea două din urmă ne-au surprins plăcut prin modurile în care, pe subiecte în mod cert comandate, ce aveau toate șansele să conducă la structuri și la discursuri simpliste, regizoarea reușește să conceapă abordări inedite, permițând protagoniștilor lor să transpară într-o complexitate rar întâlnită în filmele epocii, fiind schițați și prin detalii aparent nerelevante în raport cu temele principale abordate de ea.

În fine, „Costinești la Marea Neagră. Tabăra de Tineret” e o bizarerie, pornind de la o imagistică în aparență convențională a tineretului socialist, dar complicându-i semnificațiile prin modul în care îi suprapune coloana sonoră, compusă dintr-o melodie propagandistică scrisă de Nina Cassian, reluată de suficient de multe ori încât să pară, spre final, o placă stricată lipsită de substanță – întocmai cum sunt și înșiruirile de ipostaze bucolice ale tinerilor surprinși în planul vizual.

Ne-ar onora și bucura să vizionați întregul program într-o singură sesiune de vizionare – ca într-o sală de cinema -, căci propune o succesiune atent gândită a filmelor, pentru a potența calitatea și specificul lor. Aveți, însă, și opțiunea de a viziona fiecare film individual, în paginile special dedicate lor, unde veți găsi și alte informații despre ele.

Program Florica Holban
 Acest extrem de succint program dedicat Floricăi Holban cuprinde trei documentare relevante pentru opera unei realizatoare extrem de prolifice, a cărei carieră se întinde pe durata a patru decenii – în calitate de directoare de imagine și de regizoare. Holban e, de altfel, prima operatoare femeie a cinematografiei din România. În zecile de filme vizionate la masa de montaj am putut constata o predilecție a cineastei pentru subiecte moralizatoare, mai ales pentru unele având în prim-plan copii, tineri și relația acestora cu părinții și cu diverse instituții ale statului. Două dintre filmele programului – „Copiii…iar copiii” și „Să treacă vara” – sunt elocvente în aceste sensuri, ambele putând șoca azi audiența prin virulența cu care stigmatizează anumite atitudini sau practici neconforme cu normele corecte stabilite de statul și de societatea epocii lor. Nonșalanța cu care își arogă o voce autoritară, îndreptățită să împartă dreptatea, e mai degrabă un loc comun al multora dintre documentarele vremii. Dar pasiunea și seriozitatea cu care Holban pare să-și fi însușit rolul de a reprezenta și de a ilustra această perspectivă normată în filmele sale merită mai multă atenție și o mai adâncă cercetare decât până în prezent.

Cel de-al treilea film al programului, „Însămânțarea artificială la taurine”, proaspăt digitalizat pentru această ocazie, e mai curând o excepție în cariera realizatoarei. E unul dintre puținele filme tehnice pe care le-a abordat, cu scopul de a populariza metodele de însămânțare artificială extrem de evoluate din industria cărnii. Dar, prin natura temei abordate și a manierei directe și lipsite de pudibonderii la care apelează, documentarul are un potențial real de a surprinde și de a amuza audiențele contemporane, mai ales că Holban nu se limitează la o reprezentare seacă a procesului, ci îl tratează apelând și la elemente ludice.

Ne-ar onora și bucura să vizionați întregul program într-o singură sesiune de vizionare – ca într-o sală de cinema -, căci propune o succesiune atent gândită a filmelor, pentru a potența calitatea și specificul lor. Aveți, însă, și opțiunea de a viziona fiecare film individual, în paginile special dedicate lor, unde veți găsi și alte informații despre ele.